"Orasul creste ca un cancer, eu trebuie sa cresc ca un soare. Orasul musca tot mai adanc din rosu; e o plosnita alba, insatiabila, care va trebui sa moara de inanitie. O sa infometez plosnita alba care ma suge. O sa mor ca oras pentru a redeveni om. De aceea imi astup urechile, imi inchid ochii, imi pecetluiesc gura.
Dar inainte de a redeveni om, voi exista probabil in chip de parc, un fel de parc natural in care oamenii vin sa se recreeze, sa-si omoare timpul. Ce spun sau ce fac ei nu are importanta, pentru ca in mine isi vor aduce doar oboseala, plictiseala, deznadejdea. Eu voi fi un tampon intre plosnita alba si corpusculul rosu. Voi fi un ventilator pentru risipirea otravurilor acumulate prin efortul de a perfectiona ceea ce este imperfectibil. Voi fi legea si ordinea asa cum exista ele in natura, asa cum sunt proiectate in vis. Voi fi parcul salbatic in mijlocul cosmarului perfectiunii, visul linistit, incremenit in mijlocul activitatii frenetice, lovitura la nimereala pe alba masa de biliard a logicii. Nu voi sti nici cum sa plang, nici sa protestez, dar voi fi mereu acolo, in tacere absoluta, pentru a primi si restabili. Nu voi sufla o vorba pana nu va sosi timpul de a fi din nou om."

Din colectia: "Adunate de prin carti"